oare?

Cu ce sublere masori emotiile ca sa stii ca au devenit sentimente? Cum iti cantaresti bataile inimii ca sa pricepi daca ceasul ei tine ritmul unei mari iubiri sau doar se grabeste dupa o tresarire de teama, de dor, de speranta?

Am banuit ca m-am indragostit cand am adormit cu gandul la el si m-am trezit pentru ca-mi era dor sa mi-l amintesc din nou. Dar nu mi-am dat dreptul sa cred. Si-atunci am mai asteptat o vreme. Si m-am gandit din nou ca m-a napadit o dragoste mare cand m-am pomenit mergand pe strada si intorcand capul cu speranta ca, printr-o minune, el a rasarit langa umarul meu stang, acolo de unde se dezlipise ultima data lasandu-mi senzatia ca mi-a jupuit pielea, ca a iesit din mine, rupandu-se de intreg. M-am intrebat din nou daca nu cumva am gasit iubirea aceea, pe care o cautasem toata viata, atunci cand dorul de el m-a urmat in vis, si m-a facut sa tresar din somn mistuita de setea de a-i fi mama, si sora, si sotie, si fiica.

Cum stiu ca iubesc? Poate pentru ca ma intreb, in fiecare zi si-n fiecare noapte, cum sa fac sa ii daruiesc fericirea. Poate pentru ca e o voluptate adanca in interogatia mea. Poate pentru ca vreau sa ma intreb, iar si iar, ca sa ma apar de capcana raspunsurilor care ucid vigilenta, ca sa ma feresc de declaratiile banale, care au doar un punct la sfarsit. Un punct, dincolo de care adoarme iubirea.